Pe când vânam în Lesbos, văzui într’o pădurice a Nymphelor, cea mai frumoasă priveliște din câte am văzut vreodată: icoana vie a unei povești de dragoste.
Frumoasă erà și dumbrava, cu copacii deși, smălțată cu flori, udată de ape; un singur izvor hrănià și florile și copacii.
Dar, mai plăcută decât toate erà această vedere de-o alcătuire minunată, care-arătà întâmplările unei iubiri, încât mulți, chiar străini, aduși de faima-i, veneau și să se’nchine la Nymphe, dar și să cunoască priveliștea.
Puteai să vezi acolo femei născând, altele înfășând copilașii în scutice, apoi, prunci părăsiți, animale care-i hrăneau, păstori care-i ridicau, tineri îndrăgostiți strângându-se în brațe, o năvălire de hoți, o lovire de dușmani.
Tot privind și minunându-mă de multe alte lucruri și toate de dragoste, mă cuprinse o dorință să le aștern în scris.
