Lui Lamon i-se făcu milă de iedul părăsit. Deaceea el începu să pândească drumurile caprei și pe când era arșița mai tare, luându-se pe urma ei, o văzu cum ținea cu grijă copilul, nu cumva să-l zgârie cu unghiile, iar acesta sugea ca dela sânul mamei.
Mirat, după cum era și firesc, Lamon se apropie și descoperi un băiețel dolofan și frumos, învelit în niște scutece mai de preț decât s’ar fi potrivit cu soarta lui de prunc lepădat.
Aveà o hăinuță purpurie prinsă cu-o sponcă de aur și-un cuțit mic, cu mânerul de fildeș.
III. Mai întâi, îi veni ’n gând să ia numai semnele de recunoaștere, fără să se mai îngrijească de prunc. Apoi, rușinat, să nu fie el omenos nici cât o capră, așteptă să’nopteze, luă semnele, copilul și chiar capra, și le duse la nevastă-sa Myrtale.
Aceasta fiind cuprinsă de uimire că și caprele nasc copii, Lamon îi povestì cum l-a văzut sugând la capră și cum i-a fost rușine să-l lase să moară.
Și ea socotì la fel. Ei ascund lucrurile părăsite cu copilul, spun că pruncul acesta e al lor, și-l încredințează caprei ca să-l crească. In sfârșit, pentru ca și numele băiatului să pară de păstor, au hotărît să-l cheme Daphnis.
IV. Cam la doi ani după aceasta, un cioban de prin împrejurimi, anume Dryas, păscându-și
