mărindu-l, nu s’au uitat pe unde calcă, ci amândoi au căzut într’o groapă, mai întâi țapul și după dânsul Daphnis.
Aceasta a și fost norocul lui Daphnis, căci în cădere, țapul i-a folosit ca sprijin.
Acolo, el așteptà plângând, poate va venì cinevà să-l scoată. Și’ntr’adevăr, Chloe, cum văzù cele’ntâmplate, alergă drept la groapă și găsindu-l cu viață, chemă’n ajutor un bouar de pe imașul vecin. Acesta vine și’ndată cere o funie lungă de care să s’apuce Daphnis ca să fie tras afară. N’aveau însă nici o funie la’ndemână. Atunci Chloe își desleagă cingătoarea și i-o dă bouarului să-i arunce un capăt lui Daphnis, iar ei încep să tragă de pe marginea gropii. Daphnis urcându-se cu mânile pe cingătoare, ajunse afară. După ce scoaseră și pe bietul țap cu amândouă coarnele rupte — așà de mult îl urmărise răzbunarea celui învins — îl dăruiră drept mulțumire bouarului ca să-1 jertfească, iar ei s’au înțeles să spună celor de-acasă, dac’ar întrebà de dânsul, cum că l-au mâncat lupii.
Reîntorși apoi la turme, și-au mai văzut de oi și de capre, și fiindcă acestea pășteau în liniște, ei s’au așezat pe-un trunchiu de stejar și-au început să cerceteze, de nu cumvà Daphnis se lovise când căzuse.
Nu erà nici lovit, nici plin de sânge, dar se umpluse tot de pământ și de noroiu, pe păr și pe trup.
