Pe când el, e roșcat ca o vulpe, bărbos ca un țap și alb ca o târgoveață. Dacă mă vei sărutà pe mine, gura îmi vei săruta-o, iar lui, firele de păr din barbă! Adu-ți aminte, dragă, că și tu ai supt dela o oaie, și totuș ești așà de frumoasă».
XVII. Chloe n’așteptă mai mult. Fermecată de așà laudă și aprinsă de dorul să-l sărute pe Daphnis, sărì și-i dete un sărut stângaciu și nemeșteșugit, dar care-i înflăcără tot sufletul.
Dorcon, cuprins de durere, plecă să-și caute altă cale dragostei lui, iar Daphnis se întristă pe dată, ca și cum ar fi fost mușcat, nu sărutat.
De-atunci, îl treceau adesea fiori reci, nu-și puteà stăpânì inima care-i băteà tare, voià să se uite mai mult la Chloe, dar, privind-o, i-se îmbujorau obrajii.
Abià acum începù lui să-i placă și cosița ei bălaie, și ochii cei mari ca ai boului și fața cu adevărat mai albă decât laptele caprelor, de par’că atunci i-se deschideau ochii întâia oară, iar mai înainte fusese orb.
Mâncarea abià o mai gustà, și când erà silit să bea, își udà numai buzele. Se făcuse tăcut, el, mai vorbăreț decât greierii; greoiu, deșì de felul lui erà mai neastâmpărat ca o capră. Iși uitase și de turmă, naiul ședeà părăsit de o parte, iar fața-i erà mai galbenă ca iarba ofilită de soare. Numai de Chloe vorbià cu aprindere, iar când se găsià singur, departe de dânsa, se întrebà astfel: