va luà de soție, daruri mari și multe: niște bourei de plug, patru stupi de albine, cincizeci de merișori, o piele de bou pentru opinci și-un vițel înțărcat, pe fie-ce an.
Astfel ademenit de darurile acestea, Dryas erà cât pe aci să-i făgăduească fata. Aducându-și însă aminte, că această copilă erà menită unui mire mai de seamă, îi fu frică să nu-l lovească și pe el vreo nenorocire, și nu-i dădu învoeala, rugându-l să-l ierte că nu-i poate primì darurile.
XX. Dorcon, înșelat a doua oară în așteptările lui, și văzând că-și pierduse, fără folos, bunătate de caș, se hotărî să pună, cu deasila, mâna pe Chloe, cum o va găsì singură. Și-așà, băgând de seamă că Daphnis și Chloe își duceau turmele la adăpat, într’o zi unul, într’o zi altul, găsì un vicleșug ca pentru mintea lui de păstor.
Luă pielea unui lup mare pe care, un taur, odată, îl omorîse, apărând pe ceilalți boi, și-o întinse pe tot trupul, din cap până ’n picioare. Labele de dinainte fi veneau peste mâni, cele dindărăt, peste picioare, iar gura căscată îi acoperià capul ca un coif ostășesc. Luând în felul acesta, cât mai mult, chipul unei fiare, se apropiè de izvorul din care se adăpau caprele și oile după păscut. Izvorul se găsià într’o înfundătură sălbatecă și de jur-împrejur erau spini, mărăcini, ciulini și scai: acolo, chiar un lup adevărat s’ar fi putut ușor dosì.
