Această pagină nu a fost verificată
Scena II
MACBETH
13
Macbeth viteazul, vrednic de ăst nume[1],
Sfidând ursita, ’și vântură oțelul
Burând de secerișul sângeros,
Ca părtinit de glorie, își croì
O cale, până dete ochi cu robul,
Și nu îi strânse mâna, nici nu ’i zise
«Rămas bun», pân’ nu-l spintecă
De la buric la fălci, și îi înfipse
Și capul pe-ale noastre meterezuri.
Sfidând ursita, ’și vântură oțelul
Burând de secerișul sângeros,
Ca părtinit de glorie, își croì
O cale, până dete ochi cu robul,
Și nu îi strânse mâna, nici nu ’i zise
«Rămas bun», pân’ nu-l spintecă
De la buric la fălci, și îi înfipse
Și capul pe-ale noastre meterezuri.
DUNCAN
Voinice vere! Vrednic gentilom!
Voinice vere! Vrednic gentilom!
OSTAȘUL
Cum, de-unde ’ncepe-a soarelui lucire
Nasc viforii sfărâmători de vase,
Și cruntul trăsnet, astfel din izvorul
Din care mântuirea așteptam,
Venì prăpădul. Mark, al Scoției Rege,
Taman atunci când dreptul, înarmat
Cu vijelie, îi silise pe
Aști sprinteni Kerni să fugă, Regele
Norvegiei, pândind prilejul bun,
Cu arme ascuțite și noui trupe,
Făcù un iureș nou asupra noastră.
Cum, de-unde ’ncepe-a soarelui lucire
Nasc viforii sfărâmători de vase,
Și cruntul trăsnet, astfel din izvorul
Din care mântuirea așteptam,
Venì prăpădul. Mark, al Scoției Rege,
Taman atunci când dreptul, înarmat
Cu vijelie, îi silise pe
Aști sprinteni Kerni să fugă, Regele
Norvegiei, pândind prilejul bun,
Cu arme ascuțite și noui trupe,
Făcù un iureș nou asupra noastră.
DUNCAN
Aceasta nu înspăimântă pe-ai noștri
Bravi Căpitani Macbeth și Banquo?
Aceasta nu înspăimântă pe-ai noștri
Bravi Căpitani Macbeth și Banquo?
SERGENT
Da,
Ca vrăbii pe vultur, sau iepuri leii.
La drept vorbind, eu trebuie să spun
Că ei au fost ca tunuri prea ’ncărcate
Da,
Ca vrăbii pe vultur, sau iepuri leii.
La drept vorbind, eu trebuie să spun
Că ei au fost ca tunuri prea ’ncărcate
- ↑ Macbeth — fiu al vrăjii
