frumoasele instalațiunii ale acestuia ne spune: «Palatul Postelnicului e compus din zidiri princiare, ce te uimesc, mai frumoase decât acele din Capitală. El are o delicioasă baie caldă de marmură frumoasă, la care apa se aduce pe roate din râul ce servește de asemenea, prin nenumărate canaluri, la irigațiunea livezilor și a grădinilor. Odăile sunt după modelul acelor din Constantinopoli. In adevăr, toți aristocrații munteni posedă vile admirabile din punct de vedere al arhitecturii. Fiecare din ei mai are câte o mănăstire a sa, bine înzestrată.Toți rivalizează, întrecându-se prin frumusețea zidirilor și stabilimentelor. Aci se încheie toată ambițiunea și mândria lor. Când se întâmplă ca vreunul din ei să fie destituit, se retrage la vila, petrecând restul vieței în clădirile și vecinătatea mănăstirii sale.»
Și mai mândre trebue să fi fost la Filipeștii de Pădure clădirile Spătarului Toma Cantacuzino, despre care se spune că aveà palate «mai mari și mai desfătate decât toate casele celorlalți Cantacuzini.»
Dar toate acestea au dispărut. Mai bine păstrate au fost numai unele biserici. Puținele ce ne-au rămas sânt dar cu atât mai interesante și merită un studiu amănunțit, căci înfățișează tipuri noi, cari îmbogățesc tezaurul artistic al acestei țări. Dacă nu prin vechimea lor, ele se impun însă prin formele lor deosebite. Prin numeroasele lor relațiuni și prin călătoriile lor în străinătate, Cantacuzinii au introdus în arhitectura bisericelor din țară multe elemente noi, cari se generalizează apoi, în parte cel puțin, în stilul românesc posterior. Chiar numai din acest punct de vedere documentar, asemenea
12
