monumente trebuesc să fie cercetate și aduse la o mai largă cunoștință.
Una din aceste biserici care, fiind mai adăpostită, a scăpat și de măcinarea vremii și mai ales de mâna prefăcătoare a omului, este bisericuța din 1688, a Spătarului Toma Cantacuzino, din Filipștii de Pădure.
La poalele ultimelor ramificațiunii ale munților, în plăcuta regiune a dealurilor din județul Prahova, nu departe de malul Proviței, se află ascuns, sub dealul Ciacârul, liniștitul sat Filipeștii de Pădure. Casele-i vesele și plăcute sunt acoperite cu șindrilă, au pridvoare frumos ornamentate și mai toate se pierd în verdeață.
Intr’o parte a satului, pe sub coastă, se ridică biserica vechiului cimitir. Dela prima vedere ea face cea mai bună și mai plăcută impresie. Deși o simplă și mică biserică de sat, fericitele ei proporțiuni fac din această clădire un adevărat monument artistic.
Ea se mai distinge de îndată printr’o particularitate cu totul originală, prin pridvorul ei poligonal cu două caturi, dispoziție extrem de rară, dacă nu chiar unică, în țara noastră.
De altfel planul bisericei este cel obișnuit: pridvorul (exonarthex) e urmat de tindă sau pronaos (narthex), despărțit de naos (chorul) printr’un perete susținut de doui stâlpi de piatră uniți prin arcuri în semicerc. Naosul are forma obișnuită cu cele două sânuri sau abside laterale. Absida principală a altarului este ridicată cu înălțimea unui trepte deasupra restului bisericei. Două firide laterale în zid servesc drept proscomidie și diaconicon.
14
