Pagină:Nicolae Ghica - Biserica din Filipeștii de Pădure.pdf/39

Această pagină a fost verificată

O deosebire se constată între picturile sfinților și acele ale ctitorilor, cari, în mod firesc, sunt mult mai liber, mai naturalist interpretați. In biserica de față, toți trei păreții tindei sunt acoperiți cu portrete ale familiei ctitorului. In dreapta intrării sunt, după cum am arătat, părinții Spătarului Toma Cantacuzin. In stânga e șeful familiei: Marele Postelnic Constantin, †1663, bunicul autorului bisericei, urmat de numeroșii săi copii. Pe păretele dinspre miazănoapte e înșirată din nou familia acestuia: în cap e al doilea fiu al său, Șerban Voevod și Domnița Sa, amândoi cu coroane de aur pe cap. Urmează apoi Marele Spătar Drăghici(?); Constantin Stolnicul(?); Aga Matei și Marele Spătar Mihai, toți cu soțiile și copiii lor. Inscripțiile numelor fiind șterse, afară de aceia a Spătarului Mihai, identificarea celorlalți e făcută numai după asemuirea figurilor cu alte portrete cunoscute ale lor.

Costumele lor nu diferă decât puțin, prin culoare dulamelor, de acele ale ctitorilor, descrise mai sus. Și aceste picturi au suferit multe alterări.

Pe sub portretele ctitoricești se întinde peste tot în biserică aceiași pictură, simulând o draperie prinsă în cute regulate, după tipicul tradițional.

Restul interiorului bisericei e tot zugrăvit cu sfinți și scene religioase. Distribuția lor e în cinci orândueli, potrivit prescrierilor erminiei. Multe din scene însă nu se mai pot recunoaște, fiind deteriorate de vechime, umezeală și fum.

In cupola turlei e zugrăvit Pantocratorul, adică Isus atotțiitorul. Mântuitorul e reprezintat blagoslovind și cu evanghelia în mână. Dimprejurul lui e descris un rotocol

38