Pagină:Nicolae Iorga - Albania și România.pdf/10

Această pagină a fost validată
8

cu sprijinul societățiĭ și al Statuluĭ romîn, care, acum în urmă, li-a dat, pentru slujbă, una din bisericile noastre, ce datează din epoca luĭ Brîncoveanu, fiind făcută de însășĭ Doamna luĭ. În 1886 «Drita», «Lumina», mutată din Constantinopol[1], începe aici lucrările sale. La 1892 ea întemeiază «Institutul cultural albano-romîn», a căruĭ istorie n’a fost scrisă încă.

La 1898 apare în București chiar o lucrare literară cu privire la Scanderbeg, în limba albanesă, a luĭ Naum-beĭ Frașeri[2]. Și adaug în treacăt că, precum Bonifaciu Florescu și poetul Iuliu C. Săvescu se gîndiseră a traduce în limba noastră, din italienește, o istorie a literaturii albanese, de Straticò[3], acuma două veacurĭ o lucrare italiană cu privire la Scanderbeg a fost tradusă, în temnița din Milano, de un logofăt romîn, Vlad Boțulescu de Mălăieștĭ, care susținuse pretențiile de stăpînitor în Serbia ale unuia din fiiĭ luĭ Ștefan-Vodă Cantacuzino, Constantin, ca și care a fost prins și închis.

În acelașĭ an 1898 întîlnim statutele societățiĭ macedo-romîne și albanese «Ajutorul» din Constanța. Bibliografia se oprește la 1900.

Tot aicĭ la 1899 se tipărise cunoscutul «Appel

  1. V, în această privință, și lămuririle din izvor albanes în l’Albanie, no 6. Ieaŭ notele bibliografice din lucrarea lui Emile Legrand, completată de Gûys, Bibliographie albanaise (Paris 1912).
  2. L’Albanie (l. c.) o socoate „o operă poetică admirabilă“.
  3. Apar 16 paginĭ. Originalul în Manualele Hoepli (Milan 1896).