nume datorită inițiativeĭ unul episcop de Scutari, administrator de Antivari, Petru Bogdan. La început sînt cîteva dedicațiĭ, în limba slavă, iar altele, către Andreĭ Zmaievicĭ, episcop de Antivari, și către Bogdan însușĭ, sînt în versurĭ albanese. De fapt, 1685 este data cînd apar pentru întăia oară versurĭ albanese.
Interesul acesteĭ propagande latine a dat și alte lucrărĭ în limba albanesă. Înnainte de a se fi tipărit o gramatică, un abecedar, o bucoavnă, se publică un catehism latin, cuprinzînd cele d’intăiŭ adevărurĭ ale credințeĭ.
Ar părea de mirare un lucru: de ce n’avem, cum este casul la Romînĭ, la începutul literaturiĭ, scrierile de cuprins religios, traducerea cărților sfinte și a cărților liturgice în limba albanesă. Explicațiunea se poate găsi foarte ușor: în ce privește pe Apusenĭ, eĭ nu aveaŭ nevoie de așa ceva, limba latină fiind de întrebuințare generală, iar, în ceia ce privește pe Răsăritenĭ, eĭ impuneaŭ limba grecească. Așa că biețiĭ oameni, orĭce confesiune ar fi avut, erau de o potrivă lipsițĭ de mîngîierea de a auzi cuvîntul luĭ Dumnezeŭ în limba lor.
Nu maĭ vorbim de musulmanĭ, cari aveaŭ o singură limbă literară, a Coranului, limba arabă.
Publicațiunĭ bisericeștĭ în limba albanesă se găsesc în secolul XIX-lea de abia. Totușĭ catechismul de care am vorbit, al luĭ Bellarmino, e din 1664 (din nou la 1485, la 1856, la 1868) : el s’a tipărit în Italia. În ce privește cărțile bise-
