riceștĭ. Întîlnim traducerile Evangheliilor, — dar nu a tuturor Evangheliilor împreună — și Psaltiriĭ. Apar astfel, pe rînd, Evanghelia după Mateĭ, Evanghelia după Ioan, Evanghelia după Marcu, de la 1868 înnainte, — una din ele în legătură cu gusturile filologice ale luĭ Lucian Bonaparte. Iar Psaltirea apare la 1868.
Înnainte de aceasta, din partea Grecilor se întîlnesc anumite cuvinte risipite prin vocabularele care sînt tipărite ca mijloc de comunicație între deosebitele popoare, precum sînt cărțile luĭ Cavalioti și ale lui Daniil de Moscopole, cunoscute nouă din punctul de vedere al dialectuluĭ macedonean. La 1827 se dă, în stîrșit, un Noŭ Testament, care mi se pare că este complect; acel care pune la cale publicația este arhiepiscopul de Eubeia, Grigore, iar locul de tipărire, Cefalonia.
În legătură cu cărțile acestea bisericeștĭ joacă un rol de căpetenie Constantin Cristoforidi din Elbasan. El a editat o mulțime de cărțĭ: la 1866 apar cele d’intăiŭ publicațiĭ ale luĭ: Psaltirea vine la 1868, Faptele Apostolilor la 1872. Alțiĭ tipăresc, în Constantinopol, la 1879, Evanghelia luĭ Mateĭ, cele patru Evangheliĭ tot în 1879. Așa încît, în trecere de cîțĭva anĭ, — s’a ajuns să se aibă toată Scriptura, dar nu în acelașĭ timp și liturghia, în tipar albanes.
Din alt punct de vedere, Albanesiĭ pot să fie interesanțĭ pentru folklorul lor. Și să începem cu folklorul, ca să trecem pe urmă la studiile de gramatică, limbă, etnografie.
