tracic, iar, în ce privește pe ceĭ de dincolo de Dunăre, aĭ aceluiașĭ element tracic, amestecat în unele părțĭ aromăneștĭ cu un puternic element iliric. Dar, și dacă n’ar fi amestecul acesta romănesc între rasa tracică și rasa ilirică, legăturile sînt așa de strînse, încît Albanesiĭ ei înșiĭ nu sînt niște urmașĭ de Ilirĭ, vorbind un dialect iliric, ci sînt urmașiĭ raseĭ ilirice vorbind însă o limbă care derivă din dialectul tracic.
Deocamdată, pentru a legitimà oarecum cursul acesta înnaintea d-voastră, o să ating legăturile care aŭ existat între noĭ și Albanesĭ, pe timpul cînd naționalitatea unora și naționalitatea celorlalțĭ, a lor și a noastră, era pe deplin fixată, cînd, prin urmare, se poate zice că exista un popor albanes, chiar dacă el nu se manifesta printr’o viață politică proprie și o activitate literară și culturală care să-i aparție, și un popor romănesc, care știuse să-șĭ cucerească o viață politică aparținîndu-ĭ numaĭ luĭ și o activitate culturală și literară pe cari să n’o împartă cu nimenĭ, ba s’o poată întinde, în anumite împrejurărĭ, și asupra unora din veciniĭ săĭ.
Cunoaștețĭ din istoria Romînilor acțiunea paralelă de apărare împotriva Otomanilor pe care aŭ avut-o, în a doua jumătate a secoluluĭ al XV-lea, de o parte Ștefan-cel-Mare și, de altă parte, Scanderbeg. Știți că trupele care aŭ atacat la Podul-Înnalt pe Ștefan eraŭ trupe care veniseră din Albania, și Soliman-Pașa Hadîmbul părăsise abia comanda trupelor de acolo ca să
