În fruntea lor stătea un căpitan Iordachi — născut însă în Vlaholivadi —, care a fost un ostaș foarte onorabil, ce s’a ridicat pănă la eroism — lucru pe care nu i-l cerea nimenĭ — în apărarea aceleĭ mișcărĭ greceștĭ care la noĭ n’a avut fără îndoială caracterul de seriositate tragică pe care l-a avut în Moreia și alte regiuni cuprinse de răscoală.
În aceiașĭ vreme, cum se știe, în însășĭ Peninsula Balcanică, lupta pentru libertatea grecească, înțeleasă ca o luptă pentru libertatea creștină, în general, pentru restabilirea vremurilor bizantine, a zilelor Împărățieĭ crucii, a cuprins pe atîția Aromînĭ și pe foarte mnlțĭ Albanesĭ, cu toate că, iarășĭ, este foarte greŭ de făcut, în ceia ce privește anumite personalitățĭ, distincția între partea de sînge aromânesc și partea de sînge albanes.
Dar, în afară de aceasta, între noĭ și Albanesĭ a fost o legătură mai nouă, odată cu începuturile culturiĭ și literaturii albanese în veacul al XlX-lea. Literatura albanesă a început și s’a desvoltat cam pe unde s’a întîmplat. O parte în Italia de Sud — o însemnată parte,— dar o parte, nu atît de însemnată, pe departe, în Grecia, unde aceștĭ «Pelasgo-Elinĭ», cum li se zicea la Atena, eraŭ privițĭ cu neîncredere și antipatie. Tărziŭ de tot se întîlnesc cîteva cărțĭ tipărite în Sofia, în legătură cu anumite tendințe politice de acolo.
La noĭ însă este o întreagă literatură albanesă care a trăit, parte prin îngrijirile societățiĭ «Drita»,
