invadaseră pănă la muntele de sus, către Franța, toată peninsula. Acuma, acel mal odinioară vrăjmaș stă pitit în neguri, dar din sfânta țară a Magrebului, a misteriosului „Apus” musulman, nu mai vine nicio primejdie. Spania a trecut canalul și mai ales puternica mână a Franciei apasă pe umărul Sultanului credinții neprihănite, devenit, în sacra înfofolire a burnuzului său imperial, un sclav al Europei creștine.
In strâmtoare, zece vase stau să-și iea avântul spre America. O puternică navă de războiu cu adâncile măruntaie negre face, supt pavilionul vrâstat cu roșu al Marii Britanii, serviciul de pază. Și zeci de luntri cu pești proaspeți, cu brațe lungi de sepii, cu portocale și lămâi se îmbie călătorilor populari din pântecele corăbiei noastre. O învălmășeală haotică se produce imediat la vederea acestei gustoase ispite. Toată lumea se amestecă pentru a coborî, cu banii ceruți, pe cari cei de jos îi anunță în exclamații hispano-italiene, firul care va aduce sus, în mijlocul strigătelor de triumf, prada. Sânt acolo țerance din munte cu fustele multicolore, femei sărace din suburbiile Neapolei, coconițe cu pălării de modă și mantii de blană. Și mai ales copii, cari se îngrămădesc, se cotesc, se ieau de după gât, se rostogolesc, aleargă și țipă. Fețe de îngeri cu botișoarele negre de murdăria de ieri zimbesc de tărăboiul pe care-l fac, de desordinea pe care o provoacă, de tot ce, pe urma lor, coji de năramze bobițe grele de struguri orientali, se strivește supt asaltul lor necontenit reluat. Un mare vuiet confus se desface din toate aceste chemări și interpelații, din strigătele de nerăbdare și de izbândă. E aici un întreg cartier din Italia meridională, care s’a regăsit îndată și care trăiește ca acasă, pănă și la rufele puse pe sfoară, pe care una după alta gospodinele le caută, le cercetează, le verifică.
Apoi, la dreapta cu această coastă stropită de case albe, punctată de turnuri dârze, vasul își iea drumul spre lumea cea nouă, tăind scurt, în cutremur, îndărătnice creste de unde.
