în adevărate vaste ceaire. Mașinile presează fânul, care se încarcă în automobile. Pe drumuri, totdeauna în mașini, sânt ei, răscolitorii plugari ai Vestului roditor.
De la un loc, în gări, pe brazde pare că ar fi căzut zăpadă. Sânt silicatele pentru îmbunătățirea pământului. Din ele va ieși hrana de mâne, care se pregătește.
Vre-un șfert de ceas mai târziu, pământul învălurat e acoperit de nisipuri înalte, de și sămănăturile de porumb, fecunde, urmează încă; undeva, e o mare turmă de oi negre, care par merinoase. Drumul de țară tot aleargă la dreapta, părând nou. Cel mai fin prund trecut ca prin sită așteaptă să fie prins într’însul pentru pavagii de acestea de-aici, care țin zece ani nereparate. Și astfel trecem o largă apă, Northern Platt, revărsată pe întregi întinderi la sfârșitul zăpezii și ploilor de iarnă.
Apoi un lung deșert, roditor une ori, pe alocurea întrebuințat numai ca pășune, se cufundă încet în apele tulburi ale unui trist amurg.
Pănă în dimineață am străbătut atâta pământ cât ar face o țară mare în Europa. Avem de jur împrejur muntele stropit, acoperit cu zăpadă proaspătă, un munte de piatră brună, pe care cresc copaci săraci, îngrămădiți ca peria. Din loc în loc adâncituri largi răsfață aceiași miseră vegetație. Întregul e ca o veche mantie de cerșitor spaniol din zilele lui Lesage. În toată această pietrărie prost căptușită nu e nimic din ceia ce face maiestatea muntelui. De jur împrejur zările sânt închise. Ușorul albastru al cerului, țintat cu o palidă luniță începătoare, privește ca speriat atâta desolație.
Intr’un loc o înjghebare de căsuțe părăsite ; alaturi gardul american, din scânduri brutal împoncișate, închide o proprietate de nimic. Cine s’o fi lăcomit la dânsa? Dedesupt ghiața unui pârău încremenit.
