Populația din aceste case cochete și sănătoase e de multe feluri, cea mai mare parte imigranți, mai vechi sau mai noi. Pe cutare terasă o mamă iaponesă, frumușică, rumenă în obraji își alintă copilul ; mai departe, la ieșirea din școli, în grupul fetelor voioase, îndrăznețe, câteva Chinezoaice cu asprul păr negru rătezat scurt pe ceafă; Mexicani a căror față reproduce numai une ori curatul tip spaniol, cei mai mulți presintând umerii obrazului, roșii, ieșiți în relief, ai Indienilor din cari se coboară în mare parte, se văd în cafenele cu inscripții numai în frumoasa limbă a lui Fernando Cortez: o librărie vinde romane spaniole cu coperți violent colorate, un „Anuario hispano-americano”, revistele din Madrid și cele din Mexic; un cinematograf anunță în italienește representațiile viitoare.
Intrăm în cartierul chines, care cuprinde o întreagă stradă și se revarsă și asupra altora vecine. Totul aparține galbenilor; librărie, fotografie, magazine de aprovisionare, în care lângă păsări și iepuri de casă sânt expuse broaște și tot felul de dobitoace, și comestibile de acasă, uscate cu un antic sistem special, sânt puse în fereastă: mușchi de broască, șopârle, pești de toate felurile, cârnați, șunci, limbi, totul redus la niște foițe desgustătoare; nu lipsește undeva și un puiu pus în spirt, care poate fi prefăcut în friptură pentru cine nu se desgustă. Un mare restaurant cu două rânduri, cu scara de piatră, servește în boxele lui supe de vegetale și cu ou, în care plutesc bizare paste și din care se desface un miros de vase spălate și de spital, orez admirabil fiert a cărui sare e luată da sosul negru special, cu apă de mare și mirodenii, feluri de verdețuri la care se adaugă bucăți de carne de porc și de puiu scărmănate într’un chip special, brânză chinesă, — pâne numai după dorință; cu o piesă de cinci cenți aruncată în gaura din părete poți căpăta cinci minute de musică negră.
Sânt prăvălii strălucitoare, cu vitrinele foarte îngrijite de discretul negustor care nu iese în prag și nu poftește niciodată
