pregătirea de nuntă cu femeile înfoiate, înzorzonate, purtând pe cap „cacoșnice” de paradă (de Masovschi); o secerătoare roșie-blondă înfășurată cu triumful recoltei sale, visiune de aur și de lumină; căruța mujicului care duce pe nacealnicul cu șapcă într’o visită ca a „Revisorului” lui Gogol, fără a mai pomeni un stupid Napoleon în ajunul părăsirii Moscovei, al cărui evident model e tabloul lui Delacroix. Totul văzut de alți ochi, tălmăcit de alt gând,
Pe lângă o adunare ciudată de uniforme, instrumente de musică, miniaturi pe ivoriu din secolul al XVIII-lea, strălucită colecție de ceramică din toate țerile, dar mai ales bogăția de produse ale artei chinese și iaponese: vase de porțelană și de bronz, catapitesme de lemn sculptat cu o fantastică putere de creațiune în domeniile închipuirii, dragoni și monștri de bronz, realiste portrete în lemn, zei ai Fericirii cu enormul pântece păros, cu gâtul umflat în gâlci, ai Sănătății cu trei capete și șase mâni, strivind bolile supt picioare, draci roșii și grași cu cornițe ca de ied, și, alături, minuscule lucrări de fildeș, făcute cu o migăloasă artă care uimește, sperie aproape. Alăturările, contrastele de colori stau alături cu îndrăznelile liniei, cu siguranța unei visiuni de o unică acuitate.
O școală din Berkeley e adusă aici ca să vadă și, băgați de samă, căci e vorba de copii pănă la zece ani, să copieze. Cei mai drăguți omuleți, băieți și fetițe, de toate rasele, pe cale de a se americanisa supt zimbetul ispititor al profesoarelor, în mare parte studente, care fac astfel școala de aplicație, se întind la vitrine, le ating, se trântesc pe jos ca să vadă mai bine, fără zgomot, atenți, căci au de lucru, fac de la ei, creiază. Siguranța desemnului, puterea de a găsi imediat linia dominantă, meșteșugul de a umplea golurile, plăcerea de a fi gâcit, reprodus, păstrat sânt fără de margeni. E idealul școlii celei nouă, în care puterile nesfârșite care se ascund în sufletul copilăresc sânt stârnite, puse în acțiune și conduse fără a da această impresie. Fiecare alege ce vrea și interpretează în felul său.