înăuntru totul e pregătit ca pentru niște tineri înțelepți, dar și ca pentru niște prinți. Nu e o bibliotecă singură, ci trei, patru. Biblioteca pentru toți; enormă; biblioteca pentru cercetătorii științifici, biblioteca pentru cărțile alese, biblioteca pentru grupele care doresc isolarea. In toate părțile se deschid odăi de adunare, de liniștită reculegere, sămănate cu tablouri originale. Profesorii au săli de seminare, și trebuie multe pentru o mie două sute de învățători, la cari se adaugă încă vre-o mie de auxiliari, luați din mijlocul „graduaților”, studenți încă, dar totuși „teachers” (explic pentru șase din ei „Sintesa” mea). O bibliotecă de peste 600.000 de volume e perfect catalogată; se adaugă conspecte ale cuprinsului altor biblioteci pănă la noile cumpărături de la British Museum. Înzestrat în astfel de chip, tineretul, cu toate seducțiile sexului, dă impresia că lucrează cu încredere individuală, cu siguranță și cu zel.
Casa rectorului, an astronom, de o largă, senină cugetare, e pe o înălțime. De pe fereastă, se vede Marea pănă la punctul unde, între cele două vârfuri ale cornului format de admirabilul golf, se deschide „poarta Pacificului”. O dungă roșie subliniază apusul. Peste câteva ceasuri de pe drumul îndrăzneț care domină totul, orașul întreg e o imensă scânteiere de lumini, care face palid cerul senin în care stelele trebuie să fie geloase.
Împrejurimile orașului, tăiate de liniile golfului pe care-l străbat necontenit vapoare și aeroplane, și dominate de șirul nesfârșit al înălțimilor împădurite, sânt de o frumuseța de feerie. Întovărășiți de dd. Simon și Symonds, le străbatem într’o zi acoperită, umedă, rece ca de toamnă, care a răpit o parte din farmecul acestor fericite locuri.
Drumul se cufundă răpede în văile largi, vesele, ori în defileurile întortochiate ale muntelui. In această a treia zi din Mart, totul e verde, de o verdeață tânără, fragedă, care mângâie ochiul; iarba crește înaltă, sămănată cu coroana
