Acuma colibele de cărămizi necoapte sânt singurele care se oferă privirilor. Cârpele flutură tîn vânt de la o terasă Ia alta. Gospodăria saracă e toata împrejur. Doar negustorul de gazolină și de „merchandise” mai represintă altă rasă. Pretutindeni calul mărunt “paște miriștea buruienii de piatră.
O .formidabilă catapeteasmă roșie ca pentru templul a sute de răstigniri. In față se crapă mușunoaie de pământ răscolit și încolțit cu pietre. Nicio transiție între arama de sus și cenușa de jos. Un templu, cu adevărat un templu Jos, umilul închinător, sus flăcările locuinții zeilor. Aiurea mogâldeața a încălecat lăcașul zeilor. Trepte uriașe par a duce la ele. E exemplul dat de natura însăși locuințelor de grupe și podoabelor de cult ale rasei localnice.
Cel d’inlaiu Indian călare, cu pălăria largă pe capi, străbate câmpul. De-asupra soarele de după amiazi e acum, în Mart, dogoritor. Dar nicio pasăre nu plutește în aicrul luminos.
Muntele tot ajunge a fi din grunzuri de lavă, între care iarba seacă pune vegetația-f palidă. Numai adâncurile care se crapă dedesupt rămân roșii ca și câmpul care urmează $i în care se va înfige pinul sălbatec.
Prin acest teren mașinile sapă de zor pentru a face un mare pod de fier pregătind altă linie în inima țerii. Aici Mexicanii din corturi au luat locul indigenilor mai puțin destoinici. Dar îndată stăpânirea neîmpărțită, necontrolată a acestora supt guvernorii lor, cu lotul dat de președintele Lincoln, cu caciques ai lor, șefi religioși, va reîncepe,, în ciuda drumurilor care li taie țara.
Un simplu canton de aibi la Dalies. Se încearcă sădirea de pomi din zona temperată. Apoi pustiu, lung pustiu de nisip. Stația, cu două-trei case, nu se poate chema decât Sandia. Nisip urât, învalurat, mestecat cm buruieni. O singură pasăre neagră trece prin arșiță, cătând o picătură de apă.
