când va veni la București, și din fundul provinciei va alerga lumea ca să-l asculte, pentru că noi sântem cea d’intăiu dintre națiile care aleargă după celebrități exotioe verificate și neverificate, scrie într’o limbă care e a d-sale, pentru inițiații Stilului d-sale, deci nu pentru a descrie o țară, ci pentru a arăta încă odată cum știe d-sa să scrie altfel decât alți oameni, Totuși această carte, pentru că ea trebuie să se vândă în America, și pentru că Americanii n’au făcut studii speciale de stil modernist este cev; mai pe înțeles și cu milă față de viitorul traducător american. Comparația de care vreau să amintesc se găsește însă Jn cartea d-lui Siegfried, distins economist și financiar, care a fost de trei ori în America, o cunoaște foarte bine, și în special cercurile care-l interesează. I-deia fundamentală a cărții lui este însă cu atât mai falsă, cu cât toate amănuntele sânt foarte folositoare, numai cât din ele se trag teorii care nu se învederează.
Intr’un articol recent dintr’o revistă americană d. Siegfried pune această întrebare: au dreptul unii Americani să spună că America este țara cea mai mare, că Americanii sânt nația cea mai activă, cultura americană este cultura cea mai înaltă?
Mie nu mi-a spus nimeni așa ceva, ceia ce arată că Americanii au foarte mult discernământ; dacă găsesc pe cineva la care să prindă orice, i-o spun, dar aceasta nu însemnează că o spun și unor oameni despre cari n’au dreptul să creadă că vor primi orice. Se pare totuși că sânt scriitori americani cari cred că Europa este o biată peninsulă legată de Asia. Și d. Siegfried, răspunzând, spune: e foarte adevărat, dar la noi, în Europa, totul este încheietură; dincolo, în America, totul este masă, bloc; la. noi totul e prins în legături foarte fine și foarte mobile; noi sântem articulați, Europenii; d-voastră, Americanii, sânteți un corp care-și caută încă legăturile între oase și mușchi, pentru ca ele să fie capabile de a fi întrebuințate pentru mișcări mai delicate.
