nu din fericire, și din punga mea. 300.000 lei au trebuit să treacă, în condiții din cele mai modeste, pentru șederea în America timp de două luni de zile.
Dar și în regiunea aceasta unde populația este foarte deasă se păstrează o parte din pădurea primitivă, chiar în mijlocul orașului. Parcul american nu e parcul european, nu e un parc sădit, tuns ca în Franța veche, undo copacii iau toate formele: triunghiulară, pătrată, ovală, în formă de liră, după capriciul friserului-g^ădinar; în America nu se atinge nimeni de copac, ci el trăiește cum vrea. In mijlocul New-Yorkului vezi un astfel de parc, care nu e altceva decât o rămășiță din pădurea de odinioară, de pe vremea când New-Yorkul era numai un șir de pâlcuri omenești, unde fiecare, cum debarca, își făcea casa de lemn, cârpită cu tot felul de cutii furate de pe corăbii.
Dar, dacă New-Yorkul are în mijlocul său o bucată de pădure, Washingtonul trăiește în pădure. Capitala este un alt tip de oraș american, ferit de industrie, cu foarte puțin comerț, unde n’are cineva voie să ridice clădiri cu foarte multe rânduri. De aceia orașul este extrem de întins, cerând pentru aceasta foarte multe automobile la îndemâna celor 200.000 de albi și 200.000 de negri. Nu se votează la comună la Washington, pentru că alegerile ar trebui să dea o municipalitate pe jumătate neagră. Aici cel din urmă lucrător are și el automobilul lui, iar bogar tul de obiceiu ^tâtea câți membri ai familiei.
Washingtonul e deci în pădure. Nu e un parc în mijloc; ci orașul acesta artificial, cu clădiri în stil clasic de preferință, e așezat în mijlocul chiar al pădurii, care aici n’a fost distrusă.
Iată ce rămâne din pădurea americană: părți întinse, unde pădurea e numai provisorie, parcuri naționale, cele mai frumoase din lume, dar nu totdeauna accesibile, fiind la prea mari depărtări de drumurile obișnuite, parcurile din orașe și împrejurimi.
