un turn gotic de biserică răsbate pentru ca Dumnezeu să nu fie prea umilit față de ce au făcut rebelii aceștia de oameni. Masele sânt așa de formidabil de ponderoase încât ideia riscului dispare cu totul. E o lume de Geryoni așezată.
Ca la un semn se aprind acele mii și mii de ochi. Dihăniile privesc. O privire limpede. Vezi fără storuri tot ce este înuntru. O impresie de chibzuială matematică în lotul. Simți, cu furnicările supt picioare, pe păreți a marii roabe, electricitatea, care încălzește, luminează, lucrează, necontenita circulație a ascensoarelor întreținând viața acestor multiple etaje care nu cer sforțarea picioarelor omului, devenit, afară de splendida lui minte, creatoare, dominatoare, numai o parte mică a uimitoarei mecanici pe care a suscitat-o.
Așa trăiesc zi de zi milioanele.
A doua zi cerul e aproape luminos. Numai departările-și păstrează albul veșmânt de ceață. Strada în acest cartier nu înfățișează figurile de care se vorbește. Pe trotoare o lume amestecată: sânt și elegante toalete femeiești. De o particularitate de rasă nu poate fi vorba, New-Yorkul e unul din marile centre evreiești: mii de Evrei numai de la noi. Elementele de imigrație domină. Ca și în Parisul de azi însă, omul vechiu dă normele. El impune și transformă. Un „anglo-saxonism” de atitudine, care e și el o realitate etnografică, de și nu și antropologică. Natura, felul de viață, scopurile comune modelează, duc la uniformitatea care se face tot mai adâncă. A nu se uita și influența acestei ciudate limbi, dislocate, desosate, fluide, suggestie mai curând decât accentuare, care e limba englesă. Are comunicativitatea electricității.
Tot felul de automobile, autocamioane, tramvaie cu două rânduri, căruțe de transport cu coviltirul tăiat, ca acela care poartă la Paris pe turiștii americani.
