1860 de președintele Lincoln, după anexare.
Deci nu trebuie confundat cu cel rămas liber, Indianul din preajma vânzătorului de obiecte de artă indiană, Indianul tolerat în margenea unei gări, Indianul de la Canoanele Coloradului, Indianul păstrat într’o casă de stil indian, unde lucrează toate obiectele de artă de care e capabil ori bărbatul ori femeia într’un atelier la dis-posiția oricui. La un anume ceas, antreprenorul îi scoale ca să joace danfurile lor, danțuri eroice de caracter religios,, foarte impresionante. Toată credința, toată vitejia, toată mândria, tot trecutul lor se manifestă în aceste (lanțuri. Dar acolo, în preajma gării, ei le fac grăbit, și simți desgustul lor de a presinta ceia ce au mai sacru în ființa lor istorica și morală înaintea unei adunări de oameni cari vin să privească la dânșii și, când isprăvesc, li aruncă doar câțiva bani. Ce ar fi fost dacă, pe vremea ocupației germane, ar fi chemat un general comandant aici, la București, țerani cari să cânte doine, să joace călușarii înaintea lui! Același e sentimentul Indianului când se presintă cu ce are el mai vrednic de respect înaintea mulțimii care, la sfârșit nici nu i întinde mâna, ci-i aruncă banul de pomană.
E o mare deosebire între aceștia și Indienii din interior, Indienii trăind în satele lor, sau Indienii din Vest. Este o deosebire și m ceia ce privește locuințile lor. In Vest, el locuesc in parte în corturi mereu mutate, pe când Indienii din Arizona nu se mută niciodată.
Voiu spune câteva cuvinte despre originea a ceia ce numim noi Indieni, dar numai aiat cât trebuie pentru a nu împieta asupra conferinței a treia.
Indienii sânt de multe feluri. Ca rasa, samana, dar ca origii e și îndeletnicii e, sânt deosebiți. Cel ce trăiește în corturi păstrează vechiul lui caracter războinic. Undeva, în fața uneia dintre cele mai mar 'țe clădiri din Philadelphia, este o statuie, foarte frumoasă represintând „Ultimul
