«ei centrale și a Perului. Pentru Statele-Unite însă nu există decât o singură artă, acea artă stilisată pe care o găsești din Alaska și pănă la granița Mexicului. Ce fac a--cești bieți oameni cu orice li cade în mână, e de necrezut. Și Americanii au recunoscut un lucru pe care-l spuneam eu cu convingere și durere: ce păcat că această civilisație, cu astl'el de începuturi, a fost tăiată bruSc 1 Ce n’ar fi ieșit •din mânile Indianului! Dar viața lui istorică s’a curmat, el a fost redus la o viață animalică, și e de' mirare cum a păstrat încă iubirea de artă, necesitatea aceasta ineluctabilă pe care o are și țeranul nostru cel mai nenorocit de a crea necontenit artă. Cine cunoaște anume sate din Gorj știe că sânt case înaintea cărora te sperii și te întrebi dacă este cu putință să locuiască acolo o ființă omenească, dar ușa se deschide și în prag apare o fată îmbrăcată în cele mai minunate veșminte, atâta gust pentru artă supraviețuind în miseria cea mai absolută. Și se poate iarăși întâmpla ca lipsa de gust să continue și în bogăția cea mai revărsată. E un lucru care se poate oriunde, și la noi ca și în America.
Aceasta este deci rasa întăiu. Este încă în general vi-•sibilă etnografic,, nu în America-de-Nord, ci în Mexic. Mexicul tot e frământat cu această rasă roșie. N’aș zice că defectele Mexicanilor vin de -la dânsa, pe care o cred demnă pănă la sfârșit, pănă la ultimul tablou din ultimul act al tragediei, pe când din nenorocire la unii din albi o viață politică de care să ne ferească Dumnezeu, dar sântem pe același drum, a distrus orice urmă de mândrie și de demnitate omenească. Așa încât nu rasa roșie e aceia care a adus această stare, cum nici la ceilalți, nici la minunata noastră rasă albă, ci vicisitudinile istorice în stare să discrediteze orice rasă.
O rasă trăind foarte liniștită mai ales în regiunea sudică, prin insule, regiune caldă, cu oameni puțini, moleșiți, războinici une ori, dai’ nu tocmai de temut, pe când, lîn Nord, Indienii erau răi, bănuitori, gata de ceartă, înșelători
