mare, nu fățiș, ci pe ascuns. Om de serviciu, încă de la 1800 «ra greu de găsit și atunci a trebuit să se recurgă la fostul sclav care e legat prin disposițiile lui tiaturale de-serviciu: îi place a servi, e atent să nu rămâie gol o clipă paharul „stăpânului”; dacă se întâmplă să fiii pătat pe haină, din colțul celalt al odăii aleargă el să ți-o șteargă; a aduce un serviciu „bos”-ului, este pentru dânsul cea mai mare mulțămire. E politicos: nu se supără nici-dată când țipi la dânsul, e bine crescut în felul lui. Foarte sălbatec, în fond, une ori, poate ucide zeci de-oameni când îi vin furiile, dar de obiceiu e om foarte blnd. Dacă te superi pe dânsul, își zice că ești om rău crescut, dar după față nu cunoști nimic. Dacă i-ai dat un bacșiș prea mic, nu se supără, ci zice „thank you very much”, ca și atunci când îi dai un bacșiș mare.
Tânăr și bătrân—fața negrului e foarte curioasă; dacă nu i-a înălbit părul, nu poți face deosebire între negrul tânăr și cel bătrân—, negrul este în toate casele; el știe toate lucrurile; el crește copiii, și în accentul american poate să fie și o influență a cutării dădace negre. Musica neagră a pătruns pretutindeni, musică pe care o putem auzi și la cinematografele vorbitoare, musică întovărășită de anumite mișcări de bălăbănire continuă ^i de gemete dureroase. Musica astăzi la modă vine de la dânșii; danțurile răpezite, săriturile pe loc, îmbrățișările strânse, acestea este neastâmpărul sălbatec al negrului de odinioară. Rasa de sclavi pătrunde pe scara mare a societății americane.
De la o bucată de vreme, de când a înoeput marea industrie' americană, pe la jumătatea secolului al XIX-lear înainte de a se inventa mașinele care astăzi cruță din munca omului, cruțare dureroasă prin faptul că mașina ajunge de nu mai are nevoie de brațul omului și muncitorul trebuie să ia bățul pribegiei și să se ducă aiurea, a fost nevoie de multe brațe.
A fost însă un timp când în America trebuiau create
țoale șoselele,
