podurile, liniile de căi ferate, sky-scraperele; și pentru acestea se cerea o lume nouă, cum se cerea urna și pentru ca să se deschidă ținuturi agricole care pănă atunci erau numai păduri și mărăcinișuri.
Ai noștri fac parte din acest nou val de muncă. Pe Românii din America i-am căutat din loc în loc; unde erau doar 300 de oameni, luam lin automobil și mă duceam în mijlocul lor să li simt toate durerile (unul care nu mai putea răbda mi-a spus: „asta este o țară de rupt oasele”). I-am văzut, când îi lasă munca, trupurile diformate după, câțiva ani de lucru potrivit cu sistemul Ford. unde fiecare îndeplinește numai un gest, mereu același, în fabricarea obiectelor, și trupul întreg ia linia necesară .gestului mecanic repetat la infinit, el se desvoltă în direcția aceasta, pocindu-se. Cu toate hainele de serbătoare, cu toată bucuria întâmpinării unui Român din Vechiul Regat, care nu cerea nici aderență politică nici hani de pomană, cum au făcut mulți, de la acei cari sânt printre cel mai nenorociți dintre Români, tristeța zbucnia. Odată, când căutăm să-i îmbărbătez la Roebling, una din ultimele localități pe care le-am văzut, li-am spus: „D-voastră nu sânteți aici miluiții nimănui; d-vcastră sânteți în țara ostenelilor d-voastră; sânteți în țara în care, pentru libertatea americană, au luptat un Pomuț și un Dunca, sânteți în țara, cum spune un poet american, de „praf și sânge”, unde nu se află fabrică americană în care să nu fie și din sângele d-voastră. Cu sângele d-voastră s’au făcut aceste case înalte și linii drepte, în sângele d-voastră s’a împlântat copacul imens al prosperității industriale americane”.
Pentru această muncă au fost chemați oameni din toată lumea. Suedia singură a dat două din cinci milioane. Când, pe vremea marelui războiu, ministrul Statelor-Unite la Stockholm, d. Morris, s’a presintat înaintea regelui Suediei și i-a spus: „vin dintr’o țară care are două milioane de Suedesi, buni muncitori”, regele i-a răspuns: „Credeți că-mi faceți o mare plăcere lăudându-vă astfel?
