un foc, se evacuează doar un etaj, pe care-l lasă să ardă, iar vecinul de de-asupra și de-desupt nici nu-și bat capul, fiind complect isolați de zidul de fier și beton armat.
Aceste sky-scrapere nu sânt resultatul gustului american^ Americanul le găsește tot așa de urâte cum le găsim și noi, și sânt încercări pentru a transforma acești elefanți de piatră în ceva mai acceptabil pentru gustul și ochiul omenesc, care nu poate să prindă nesfârșitele fațada decât fragmentar. Dar alaiuri de acest cartier al zgârie-norilor, ceva mai departe, se găsesc cartiere sărace, unde nu sânt decât case de lemn. Și diplomații, la Washington, locuiesc în case de lemn, care nu mi se par comode, căci la orice mișcare răsună toată clădirea ca o vioară. Dar lot așa sânt casele în Norvegia, unde oamenii cei mai bogați n’au alte sălașuri.
Ceia ce merită însă a fi ținut în sama acolo îp America, —și va fi adus înainte, aici, și în altă conferință —, este orașul universitar. Acolo se pregătește viitorul Amcricei. Acei cari văd numai fabrica „de rupt oase” și nu văd Universitatea de luminare a minții, aceia nu înțeleg nimic din America. Poți să spui tot răul despre fabrici, dar să ferească Dumnezeu să spui, fără dreptate, ceva rău despre Universități! De aceste Universități Americanul e mai mândru decât de toate îndeplinirile în domeniul tehnicei. Fără îndoiala și de acestea sânt mândri, dar înainte de toate de Universități. De îndată ce un bogătaș are bani la disposițic, îi întrebuințează pentru a face donațiuni mu-seelor, bibliotecilor, Universităților: suine enorme. Noi aven. oameni bogați, pe lângă atâția săraci, dar nu există țară în care sufletul omului bogat să fie mai închis ca aici în Romania. Am făcut experiența la Universitate: de câte ori mă adresam unui club de jucat cărți sau unei case de bancă, ori au făcut o astfel de pomană de ni-a fost rușine să o primim, ori nici măcar n’au răspuns la
