Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/250

Această pagină a fost verificată
Istorie

Coolidge. Nici nu poți să stai de vorbă cu el. Se zice că a venit o persoană din Europa care voia să o facă, și la o masă, după multă trudă, d. Coolidge a zis doar „da” sau „nu”. Aceasta a fost toată conversația. D. Coolidge nu este un poet. Cu toate acestea iată-i ideile, în ce privește viitorul Americei. Citez din discursurile lui:

„Dacă o societate n’are învățătură, și virtutea va muri”

Mai departe:

„Civilisația nu depinde numai de cunoașterea unui adevăr ci de folosul pe care-l știi trage dintr’însul”.

— Pare că Biblia se continuă prin profeții aceștia noi

Alta:

„Nația cu cea mai mare putere morală, aceia va învinge.”

Sau:

„Nu prin revoluție ci prin evoluție, și-a tăiat omul calea lui”.

Sau:

„Politica nu e un scop, e un mijloc.”

Ori:

„Nu ni trebuie mai multe guverne ci mai multă cultură”.

Și, în sfârșit:

„Democrație nu înseamnă a trage pe cel de sus în jos, ci a ridica pe cel de jos în sus”.

Când un fost președinte al Statelor-Unite, de temperamentul d-lui Coolidge, poate sa înfățișeze acest crez, nu trebuie sa despereze cineva de viitorul uneia din cele mai strălucite societăți pe care omenirea a întemeiat-o pănă acum. Și, când oamenii noștri politici în viață, toți, în loc să se mănânce între dânșii pentru ca învingătorul să poată exploata sfântul budget al sărăciei noastre, vor face toți astfel de declarații și când viața lor va fi dominată de astfel de declarații, nici în ce privește viitorul nației noastre nu vom avea a ne teme.


241