în Amerița, o poesie care une ori întră și în antologii.
Spuneam că. rpusica negrilor joacă un rol .foarte important. E cântecul dureros al celor cari merg cu vasele pe Mississipi, al oamenilor puși la muncile cele mai grele.
Negrii aceștia', întrebuințați fa funcțiuni servile, au păș-trat o duioșie a sufletului care se exprimă în acea musieă a lor, mult mgi interesantă când o auzi la ei, cari lucrează din greu, decât atunci când e adoptată dej albi și potrivită pentru nevoile unui Cafe Concert sau într’un film vorbitor. Ea are note sfâșietoare une ori, impresionante prin durerea ce o exprimă.
Acum vin la ceia ce fără îndoială are o nesfârșit mai mare importanță decât ce au făcut rasele pe care le numim pe nedrept inferioare, pentru că cine știe ce ar fi ieșit din rasa roșie dacă ar fi avut putința de desvoltare a raselor celorlalte. Nu poți să judeci niciodată o rasă asasinată, și aceasta a fost o rasă asasinată, și în ce privește civilisația ei.
Vin deci la prima perioadă a artei și literaturii ame-i ricane dc caracter anglo-saxon, de și erau și în acea vreme în America atâția Olaiidesi, Scandinavi, Irlandesi și Germani.
Cel d’intăiu caracter șl manifestării sufletești a literaturii și artei așa-zise anglo-saxone din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea stă în caracterul ei practic și realist.
Dar este o» întrebare preliminară care s’ar putea pune: de oare ce Europenii au fost, în colonii mai mici sau mai mari, răspândiți în toate părțile încă de la ^1500 și ceva, de ce trebuie să așteptăm pănă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ca să avem o literatură și o artă? Ce a fost pănă atunci?
A fost o vreme de răspândire, de lupte cu sălbateci, de. muncă intensă. N’aru fost orașe și nici ceia ce putea da jnai târziu orașul. Orașele sânt'târzii, făcute la întâmplare.
