Sâni Iarba și-s în stare să copăr orișice.
Să fie sus grămada, cum e la Gettysburg,
Să fie sus grămada ca ’n Ypres și Verdun, Ingroapă-le și lasă-mi pace să lucrez.
Doi ani vor trece, zece, și-or spune călătorii:
— Ce loc este aice?
In ce loc ne găsim?
— Sânt Iarba, —
Și lucrez.
Ori:
Sosește ceafa ’ncet Cu pași ca de pisică.
Privește un moment La port și la cetate,-Se lasă In tăcere,
Și iată că s’a dus.
E o foarte delicată poesie de moment. Dar același Sandburg, când e vorba să înfățișeze Chicago, să apere Chicago, atunci vorbește altfel, întrebuințând un vers întocmai ca versul abrupt al lui Whitman. El își glorifică orașul lui cu o putere extraordinară:
„Da, știm cum toți te batjocuresc,
Oraș de fier, oraș de-oțel, oraș de fabrici :
Eu pentru-aceasta te iubesc Pentru puterea care-i în tine.
Atâtea civilisații se vor duce;
Din coșurile fabricilor mele
Tot ta jstriga o putere
Cum n’a fost niciodată în omenire.
Măcelar de porci al lumii Și fabricant și făinar,
Jucând cu trenuri și ’ncărcări,
Focos, grăbit și furtunos,
Oraș de umeri l
