In gândul tău pierdut să fii Să n’ai a’ vieții bucurii?
De orice om să te ferești,
Să creadă că dușman li ești?
Să fii tot singur și hulit,
Ca de un blăstăm țintuit,
Să treci prin noapte ’ntre cei vii,
Ce cred că farmeci pe copii,
Să porți în viața ta Donos,
De eretic necredincios?
De vrei așa, cu mine vin^.
Om liber, de mândrie plin!
.Și apostolul Ioan răspunde:
— 0 Toma, poți să mă asculți,
Intrând în turma celor mulți?
Să fii cu dânșii cufundat,
Ca ei de Domnul mângâiat Și să primești și tu, smerit,
Ce e în ei sălășluit,
Și’n viața ta să nu.fii pas Intre blăstămele de sus,
Să nu ai faima ta nici când,
Sărac în suflet și în gând?
Să fii de oameni nențeles,
Cum este iarba de pe șes,
Pe care toți o calcă ’n mers.
De ai curaj, cu mine vin’
Să fii cu toții unit deplin!
E una din cele mai frumoase bucăți de solidaritate umană.
Și iată una în care Se presintă durerea muncitorului călcat în picioare de toată lumea și ajungând să fie un represintant degenerat al speciei. Poetul a văzut undeva
