Această pagină a fost verificată
Literatură și artă
un tablou al lui Millet care înfățișează un om cu sapa, sălbătăcit; oasele îi iese prin fața suptă; are o înfățișare preistorică pe care parc’o scoate din adâncimile pământului.
Poetul Edwin Marckham îl înfățișează așa:
Plecat de greutatea de veacuri, el se lasă
Pe sapă și privește pământul de supt el.
In fața-i goliciunea de’ veacuri petrecute,
Pe spatele-i povara întregii noastre lumi.
Cine a fost să-i ieie plăcerea și sperarea?
Cine-l făcu să n’aibă năcaz, nici așteptări?
Stupid, uimit, de pare că omul nu-i e frate?
Cine-a lăsat să cadă această aspră falcă?
Cine-a închis luminii această frunte grea?
A cui suflare-i stinse lumina de pe creieri?
Pe sapă și privește pământul de supt el.
In fața-i goliciunea de’ veacuri petrecute,
Pe spatele-i povara întregii noastre lumi.
Cine a fost să-i ieie plăcerea și sperarea?
Cine-l făcu să n’aibă năcaz, nici așteptări?
Stupid, uimit, de pare că omul nu-i e frate?
Cine-a lăsat să cadă această aspră falcă?
Cine-a închis luminii această frunte grea?
A cui suflare-i stinse lumina de pe creieri?
Acesta-i cel pe care-l făcu Domnul din cer
Să aibă stăpânire pe mări și pe uscaturi,
Să caute în ceruri și drumuri și puteri,
Să fie prins de marea pasiune-a veșniciei?
Acesta-i visul care-l visă când făcu sorii
Și li’nsemnă o cale pe apele adânci?
Pănă’n adânc de peșteri în Iad nu poate fi
Icoană mai grozavă decât a lui, acesta,
Mai plină de osânda acestei oarbe lumi,
Mai plină de ursire a sufletului nostru,
Mai. strânsă de primejdii pentru întreaga lume.
Genuni sânt între dânsul și între serafimi!
Legat de roata muncii, ce oare-i poate fi
Și Platon și mișcarea eternelor Pleiade?
Ce-i toată ’nșirarea de piscuri a cântării?
Ce-i sânt lui oare zorii și rosa din grădini?
Prin fața-i chinuită privesc amare veacuri,
Și tragedia vremii e ’n trupu-i chinuit.
Să aibă stăpânire pe mări și pe uscaturi,
Să caute în ceruri și drumuri și puteri,
Să fie prins de marea pasiune-a veșniciei?
Acesta-i visul care-l visă când făcu sorii
Și li’nsemnă o cale pe apele adânci?
Pănă’n adânc de peșteri în Iad nu poate fi
Icoană mai grozavă decât a lui, acesta,
Mai plină de osânda acestei oarbe lumi,
Mai plină de ursire a sufletului nostru,
Mai. strânsă de primejdii pentru întreaga lume.
Genuni sânt între dânsul și între serafimi!
Legat de roata muncii, ce oare-i poate fi
Și Platon și mișcarea eternelor Pleiade?
Ce-i toată ’nșirarea de piscuri a cântării?
Ce-i sânt lui oare zorii și rosa din grădini?
Prin fața-i chinuită privesc amare veacuri,
Și tragedia vremii e ’n trupu-i chinuit.
269
