înșele. Vor răzbi și băieți frumoși de la noi, cari să se ofere unor doamne de anumită vrâstă. In America mi s’a "vorbit de un prinț Popescu și un conte Popescu; contele era la New-York, iar prințul la Chicago. Contele o ducea ceva mai greu, dar prințul mult mai bine, împrumutând, de la toată lumea, pentru a cumpăra bomboane și buchete, pe care le oferia unei moștenitoare de mulți dolari, izbutind 6ă fie acceptat de dânsa, care a avut plăcerea să fie, astfel, câteva zile .principesa Popescu. Cum nu știa nimic despre România, a fost încântată de această înălțare socială așa de neașteptată și așa de scump plătită. Dar, cum omul era ce era, i-a căzut masca după câtăva vreme, și princesa Popescu a văzut cu cine are -a face/
încă odată, legenda aceasta a Americei bogate, ușoară de înșelat, doritoare de a primi pe orice Român, fie și aventurier și șarlatan, pe orice secătură, din care Speță orașul nostru produce într’o măsură așa de mare, și cari nu sânt buni decât să fabrici din ei negru animal pentru vax sau altă întrebuințare chimică, legenda că ar •putea merge cineva în America pentru ca toată societatea americană să-i iasă înainte^ j?i Românii și Evreii, — bine înțeles Evreul român trebuie să fie un bancher cu o pungă formidabilă și, mai ales, dacă te recomanzi ca antisemit, se grăbește să-ți dea cheile casei de fer, pentru ca să fii mai blajin cu coreligionarii lui—, trebuie părăsită.
Românii din America însemnează altceva, și în ce pricește numărul lor, și în ce privește proveniența lor felul lor de viață, viața lor culturală, aspirațiile lor și posibilitățile lor de viitor.
Se vor înfățișa lucrurile reale, așa cum o poate face cineva care a trăit mai bine de două luni în mijlocul lor și â mers aproape în toate centrele unde se găsesc Români, chiar și în localitățile unde nu erau decât câteva sute. Nu pot, să zic că i-am văzut pe toți, căci este foarte greu să