Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/288

Această pagină nu a fost verificată

aduni oameni așa de răspândiți și unii rupți de comu-l-nitatea sufletească a poporului românesc, dar cea mai. mare parte dintre dânșii i-am văzut. Ceia ce vă voiu spune ded nu este luat din cărți, ci din realitate. De altfel, în tot ce spun eu, partea luată din cărți este de obiceiu foarte-.restrânsă. De multă vreme nu mai cred în cărți.

Când vorbesc despre Românii din America, înțeleg pe acei din Statele-Unite. In afară de ei și de cei din Canada, e o dubioasă colonie românească în Mexic, unde se zice că ar fi un sat format din vreo patruzeci de familii, care vorbesc o românească amestecată cu sjpanio-lește. M’am interesat: unii mi-au spus că este o legendă, înțeleg pe Românii din Statele-Unite, nu și pe RomâniL din Canada, cari sânt numeroși, câteva zeci de mii de Români, cu totul deosebiți însă de Românii din Statele-Unite. Ei sânt alezați mai ales în provincia Saskatchewan și se ocupă cu agricultura. Au ferme, unii dintre dânșii sânt bogați, chiar foarte bogați, dar rău organisați. Au o gazetă pe care o scoate un domn, Romaneti, care a fost și consul al României, dar oonsulatul a fost suprimat. Românii în Canada sunt însă risipiți la distanțe enorme, pe când cei din Statele-Unite- represintă o oarecare forță, pentru că-sânt cu miile, ba chiar cu zecile de mii împreună, în același loc.

Cu privire la Românii din America, avem o carte a d-lui Druțu, de vre-o 500 de pagini, și de curând a apărut una englesă, foarte bună, a unei domnișoare din Constanța, Cristina Galitzi, care a făcut studii de sociologie în București, a trecut în urmă în America, unde a luat doctoratul la Universitatea Columbia din New-York, Cartea, domnișoarei Galitzi, care s’â întors de curând în, țară, este q scriere sociologică și cuprinde foarte multă documentare umană, culeasă la fața locului, iar în afară de aceasta o cercetare critică a considerațiilor filosofice pe carele fac Americanii astăzi în ce privește pe coloniști, și soluțiile pe care ei le dau chestiunii ooloniștilor. Cartea.