care au grija copiilor multe Negroaice. Toți de coloarea mai deschisă a celor transplantați de veacuri în America. Cum dădacele sânt de această rasă, mulți copii învață englezește cu accentul prost și particularitățile inferioare ale acestora.
Un dejun la „New-York Times”. Două imense clădiri sânt proprietatea puternicului ziar, prin care un Ox, un Finley poruncesc opiniei publice.
Ziarul american n’are articole prime, nici telegrame, nici foileton. Mărunte notițe se amestecă haotic atrăgând atenția cetitorului prin literele groase ale titlurilor. Totul înecat în oceanul anunciurilor. Un public grăbit de ce-i convine, petrecând cu ochii nesfârșitele coloane, frunzărind ce-i place ori ce-i trebuie. Strigarea pe stradă e necunoscută. Chioșcuri mai nu se văd. Mecanic fiecăruia ziarul îi sosește la ceasul care se cuvine.
La locuința lui Pierpont Morgan junior. Casă și Museu sânt legate. In cel mai autentic, dar mai discret lui, colecțiile imense se urmează de-a lungul înalților păreți. Incunabule, manuscripte din cele mai prețioase (Psaltirea cu litere de aur pe pergament purpuriu de la Tours, cele mai frumoase vechi cărți bizantine, miniaturi răzlețe, legături din toate epocile). Opera de artă e larg sămănată: cel mai mare Bellini: un grup de sfinți de cea mai inspirată expresie; un Perugino, doi Memling.
Secretarele conduc amabil pe învățați. Cercetătorii lucrează. E o atmosferă de zimbitor cenacul al spiritelor de o înaltă cultură și de un gust ales.
Museul Metropolitan nu e nici el o creațiune a Statului, ci adunarea mărețelor daruri ale mecenaților. Numele lor sânt înscrise pe table de marmură, veșnicind memoria bunilor cetățeni, a oamenilor a căror viață a fost numai muncă, a mărinimoșilor donatori: Pierpont Morgan, Aleman...
