călcarea legilor de igienă publică. I-a dat câteva zile de închisoare și, când s’a întors acasă, i-or fi murit pe râhd și ceilalți copii. Pentru că ajutorul câre se poate căpăta într’un oraș cu o populație așa de mare cum e Chicago, populație dih care lai țiutea face un Stat, nu poate aujnge la atâta miserie câtă este acolo.
Românii au fost atrași, întăiu de toate, în fabricile de -oțel, unde munca este de zi și de noapte, dntr’o căldură' neînchipuită: dogorite Iadului, cu ochii asupra flăcărilor care orbesc, stropiți de Scântei. De aceia, când am venit acolo, invitat de dânșii, am avut mustrare de cuget și mi-a părut foarte rău că a trebuii să mă ating și de banii lor; parcă vedearp 6 picătură de sânge pe fiecare dolar pe care-l atingeam. E o neomenie să ne gândim a exploata o muncă așa de grea și care aduce așa de puțin. Am menționat strigătul acela, jeșit din gura unui Român, care-mi spunea: „aceasta este o țară de rupt oasele”. Iar o femeie se plângea: „Cărăm greutățile cele mai mari, noi pe umerii noștri”. Femei de abia douăzeci de ani, ale căror oase erau mutate, strâmbate de munca îngrozitoare,, pe care, afară de negri, nu o mai face nimeni, dar pe care Românii o fac. Acesta este adevărul, vă rog, iar nu fericirea tpicoloră, pe care o poate strânge orice aventurier politic și orice doritor de pani sau amator de petreceri dip. România..
Așa trăiesc Românii din America. In Chicago, în Cle-veland, în Detroit. îndată ce părăsești regiunea aceasta a oțelariilor, nu mai întâlnești decât foarte puține colonii de Români. Români plugari în America-de-Nord nu sânt. Nici în California nu lucrează la livezi. Acolo se duc Mexicanii.
Din lumea aceasta țerănească, pe care o cunoaștem, dd-venită lume muncitorească, se ridică une ori oameni cu averi. E o plăcere să-i vezi pe oamenii aceștia înstăriți, întreprinzători, cari sânt însă foarte puțini. Dar între Români există solidaritate, și Românuț vine la prăvălia
