Nu se poate vorbi de o Americă anglo-saxonă; și cu toate acestea originea anglo-saxonă a locuitorilor Statelor-jJnite din America este incontestabilă. Tradiția istorică este în \nare parte anglo-saxonă. Tot secolul al XVII-lea, al XVlII-lea si o bună parte a secolului al XlX-lea sânt anglo-saxorțe. Literatura englesă creiază literatura americană și o adoptă. Lând Englesul are să presinte opere clasice, cuprindă și pe unii din Americani. Nu se poale, de pildă, ca literatura englesă să nu menționeze pe Longfellow, pe E-mcrson, pe Edgar Poe, pe Washington Irving ori pe Fehi-more Cooper.
învățământul limbii literare englese se Sprijină însă, înainte de toate, pe tradiția de acasă. Știu că sunt anumiți moderniști, speță odioasă pentru mine, — cari declara că nu se mai cetește Shakespeare. Păcatul nu este pentru Shakespeare, ci penlru acei cari nu-l mai cetesc. Dar nu s’a născut omul care, acolo, să poată distruge tradiția multiseculară.
Deci, fără îndoială estC o strânsă legătură între aceste două civilisații. Una s’a depărtat de cealaltă, dar niciodată nu se va putea rupe de dânsa. Formele se pot schimba, lucruri noi se pot produce necontenit, dar la basa și în țesătura intimă a societății americane va rămânea fără îndoiala acel anglo-saxonism care a fost la origine și care trăiește și mai departe în limbă.
Cu toate aceasta câtă deosebire între cele două lumi!
Voiu urmări înlăiu, aspectele deosebite ale celor două civilisații supt raportul a ceia ce omul aduce naturii, prin urmare a tot ceia ce arta umană poate da, pe lângă ce natura, tratată de om, a putut să cree ie ca fond.
Apoi voiu încerca și explicarea aceslor aspecte deosebite. De ce unele lucruri în Anglia se presintă într’un fel? De ce aceste țeri nu se copiază una pe alta? Atunci, natural, va trebui sa recurgem la desvoltarea istorică și la ceja ce desvoltarea istorică a lăsat în sufletul fiecăruia din aceste popoare.
