foarte ușor: „ari întăiu locul, pe urmă sameni sămânța de iarbă, sămânța crește, o uzi, aștepți o sută cincizeci de anE și pe urmă ai pajiștea”.
De fapt parcurile sânt extrem de vechi, și cer o îngrijire nocontenită.
Terenurile acestea cu iarbă proaspătă au fost căpătate printr’o operație foarte folositoare pentru frumuseța Angliei, dar care supt raportul social e mai puțin demnă de laudă. Acolo erau sate pe vremuri, în secolul al XVIII-lea; dar nobilimea englesă a cumpărat aceste sate, a distrus casele, a făcut castelul și împrejur au lăsat terenuri întinse, care au devenit parcurile de "astăzi. De sigur că existența parcurilor este una din căușele pentru care Londra este un oraș atât de aglomerat, cu atâtea cartiere suprapopulate» unde trăiește o populație în Gea mai mare miserie.
In afară de deosebirea aceasta, America iți iese înainte ca un oraș, un oraș încă neînchegat, foarte întins, care așteaptă forma sa definitivă și o armonie la care nu s’a. putut ajunge pănă acum, pe când Anglia presintă mai ales satul ei sau, mai exact, o colecție de case, acoperite cu țigle roșii, mai vechi sau mai noi și, din loc în loc, ieșind de-asupra caselor, ogeacurile, coșurile care servesc pentru prelucrarea hemeiului. Casele fiind strânse, unele peste altele, impresia pe care o are cineva, prin fereasta vagonului, e ca și cum ar privi din înălțimea unui aeroplan. Și ceia ce atrage privirea îpainte de toate este vălmășagul acesta de roșu, vechiu sau proaspăt, pe care îl presintă acoperișurile. Biserica este cu deșăvârșire topită în mijlocul acestui foc de toate nuanțele.
Intre un. sat engles și un sat românesc nu poate să existe niciun fel de asămănare, cum nu există nici între satul frances sau satul mediteranean în general, și satul nostru. Eu declar, și nu fiindcă sânt Român, că prefer nesfârșit satul nostru, așa cum este, cu strada lui strâmbă,, noroiasă, cu bătătura, care este o nenorocire din punctul.
