portret de Van Dyck. Un colț al Spaniolilor, din care nu lipsește nici Velasquez, nici Goya, cu portretul princesei de Parma, sora reginei cu pliscul de pasăre rea. Câte un Tiziano și un Veronese cu o frumoasă figură blondă. Inchinarea Magilor de Rubens e de o extremă gingășie în atitudinea mamei și în gestul de curiositate al micuțului Dumnezeu; marea mantie roșie a unuia din Craii Răsârilului stăpânește tot amestecul de vesele colori clare. Sfânta Familie a lui e plină de reminiscențe italiene. Un grav Andrea del Sarto.
Dar mai ales s’au adunat cu iubire Germanii, ca Memling, ca ambii Holbein (frumoasa lady Guilford a celui tânăr). Rare ori o mai hotărâtă oposiție de atitudini decât în „Adorația” lui Quentin Massys: de o parte figurile răsăritene, negre, cârne, încruntate, rumăna figură a regelui cu zgardă de aur la gât, supta figură a bătrânului care, cu iataganul la coapsă, ridică mânile spre închinăciune și în față, așa de cuminte, supt valul ei de Răsăriteană, Maica Domnului pierdută în albastrul întunecat, care întinde în pelincele albe copilașul cu craniul neformat încă și cu micuțele mâni tremurătoare.
Nesfârșite par odăile care cuprind ceia ce s’a putut smulge în risipa bogăției europene. Civilisațiile asiatice și-au dat și ele partea: covoare de Persia și de Anatolia (unul foarte complicat, cu amestecuri curioase de linii stilisate, de șiraguri ale florilor geometrice), sculpturi în lemn de o învălmășită bogăție, care au căptușit temple în India, covoare care li corespund, cu bunele figuri late între florile lumii calde, contribuții variate ale Extremului Orient.
Se mai poate zice oare înaintea acestor tesaure cu atâta grijă adunate și dăruite cu atâta dărnicie că aceasta e țara singurului negoț, a afacerilor exclusive, a lui „business” și a lui „money”? E atâta iubire pentru frumos, atâta râvnă în căutarea și însușirea lui, atâta nobleță în generositatea ctitoriei artistice, încât societatea care a putut
