Cercetăm Smithsonian Institute. Două imense clădiri în centrul clasic al orașului. E aici o galerie de pictură care se pregătește: câteva tablouri de maeștri, multe pânze americane. Împărțirea e pe odăi, și ce odăi largi și clare, ce bogăție în materialele de prima ordine care sânt întrebuințate! De o parte străini, de alta Americanii. Mândria acestui mare popor pătrunde acum și în artă, care începe a fi văzută și ea național. Realisările sânt bune, dar, încă odată, ce lipsește cu totul, e sensul inspirației locale, nota dominantă venită de aici.
Dar Institutul represintă mai ales altceva. Cu mijloacele lui uriașe, el face colecții fără păreche pentru științile naturale. Cu miile se aștern în saltare scheletele, trupușoarele împăiate.
Cine se îndoiește de înaltul idealism frământat cu un puternic sentiment religios, mergând pănă la misticism, al acestui popor, să meargă o clipă la cimitirul de onoare al eroilor!
O mare întindere de teren acoperit cu arbori de pădure; armonioasa împărțire a acestuia prin cărări șerpuitoare printre grupe și pajiști. Monumentele comemorative, de la sarcofagul sculptat al generalului pănă la pietricelele albe infinit repetate ale soldaților, sânt sămănate larg pe vasta întindere. O sentinelă în sprențara uniformă a acestei miliții străbate cu pas grăbit aleile. Sus, un vast amfiteatru de marmură, de o senină formă clasică. Acolo se rostesc la zile mari cuvântările comemorative. Caracterul lor îl pot arata severele și impunătoarele inscripții în care cuvintele latine sânt amestecate cu versete biblice. Sufletele „soldaților cetățeni” pot pluti mulțamite în această nobila atmosfera de recunoștință națională.
3. Împrejurimile Capitalei.
Pe o vreme de ploaie mare, cu boabele grele, de-a lungul câmpului învălurat pe a cărui bogăție în copaci căsuțele
