IV. CAPITALELE INDUSTRIEI
1. Spre Chicago, prin furnalele veșnice.
De la Washington spre Chicago. Spre Philadelphia o linie paralelă. Păduri de fagi și de brazi, căsuțe de settleri sămănate fără garduri, fără mijloace visibile de osebire a terenurilor. Aproape de oraș cimitirele sânt acoperite de flori roșii; rar mormânt care să fie uitat: se poate zice că în această neobosită usină, în această furie de câștig lipsește poesia, și chiar cea mai delicată?
Spre Apus, pădurea abia atinsă cuprinde orizontul. Îndată pământul se ridică în dealuri pietroase; negrele lespezi goale iese în margenea drumului. Străbatem una din prelungirile Aleghanilor. La vre-o două sute de chilometri de Baltimore ne aflăm în vaste locuri de exploatare agricolă, în care trăiesc fermieri de veche așezare și de neschimbate tradiții. Pe alocuri casele de lemn în toate colorile, roșii, vinete, galbene, se strâng împreună. Nu se poate zice că sânt interesante, dar, când în dosul marilor geamuri așa de curate se aprind veselele lumini electrice, îți dai samă că e în aceste locuri de muncă și liniște și fericire. Pământul e alb de zăpadă, ușori fulgi încet-încet se adaugă.
La York ne apucă noaptea, pe această albă graniță canadiană. Orășel liniștit în pașnica ninsoare, cuib de plugari înstăriți, fără străini. Și trenul se înfundă tot mai departe,
