CAPITALELE INDUSTRIEI
de pe glob. Și, pentru ca acestei măreții omenești, actuale și în pregătire, să i se adauge din partea naturii ceva care o depășește, lacul Michigan, o Mare pe care vapoarele pun douăzeci și patru de ceasuri ca s’o străbată și ale cării valuri pot să provoace catastrofe, își întinde vastul luciu pe care ghiața încearcă o ușoară pojghiță lângă nisipul și lespezile țermului.
O stradă de câțiva chilometri trece printre giganticele clădiri pe care o ornamentație în linii orizontale o face să apară și mai înaltă. Largă, mărgenită de mari magazine cărora nu li lipsește decât o vitrină mai îngrijită ca frumuseță, ar fi una din cele mai frumoase străzi din lume dacă — s’ar vedea. Dar în acest oraș de industrie o veșnică negură acopere totul și din ea se lasă funinginea deasă care înegrește clădirile abia terminate. Și aici nu e, ca la New-York, amintirea trecutului de viață tihnită: orașul de patru milioane și jumătate de locuitori a răsărit ca din nimic în margenea lacului-minune, străbătut de vase mari ca transatlanticele. Washingtonul a trimes gustul templelor grecești, une ori foarte armonioase, ca acela care adăpostește Acvariul; restul vine din dorința de a întrece New-Yorkul. Grija de podoabe originale e în general mai mică decât acolo. Și lumea care străbate străzile acestei imense „factory” n’are nici bună starea, nici calmul burghes de acolo. Sânt cartiere de neocupați în care se moare de foame, și filantropia în afară de societățile de ajutor e lucru foarte rar.
Și aici dăruitorii, ctitorii, evergeții au răspândit larg banii pentru a înălța și mobila cele înai impunătoare musee din lume. Și adaug: și cele mai cercetate. E emoționant să vezi cu câtă pietate un public amestecat, în care foarte frumoase și elegante femei, splendide exemplare de rasă, străbate nenumăratele odăi, apoi copiii serioși, fetele cu ochelari, băieții cu tunsoarea căzăcească,
49
