CAPITALELE INDUSTRIEI
cu tiare ca niște căciuli, cu gulere, încinși cu mânile și cinchiți pe picioarele terminate cu ghiare, măști care se strâmbă, broaște care se târăsc, buhne cu aripile grele, picioare de șerpi cu ochii albi, alături de creațiuni populare care samănă cu candelele romane, în plus capul de monstru de la capăt. Pe dânsele de obiceiu desemnuri geometrice, mai ales armonioase rurale, dar și măști, păsări zburând, pești, vietăți curioase, cu gheburi de batracieni și cornițe de-asupra capului diform cu gura căscată. Oalele „chimu”, din același Perù represintă numai busturi umane cu acele pociri care se păreau meșterilor indieni necesare pentru a da ideia unor ființe superioare.
O revelație e arta semi-neagră a Melanesiei. Capetele morților, unse cu lut, colorate, împodobite cu linii variate, devin ele înseși o podoabă. Măști de tot felul prefac fața omenească în simboluri stilisate; uriași stâlpi, asemenea cu ai Indienilor, pomenesc strămoșii; pe vâsle se zugrăvesc ochii boldiți, contururile schematice ale unei arte de abstracție; vedenii de vulturi; pe înaltele scuturi aceiași imitație omenească în câteva aspre trăsături caracteristice; în chipurile funerare mari coifuri se boltesc și, cum lângă fiecare răposat trebuie să fie animalul de care-i e legat rostul, trupul înfoiat al cocoșului capătă una din cele mai măiestrite stilisări. Noua Zelandă, insulele vecine aduc prinosul acestei arte generale. Unele statui de morminte ori de temple, ținute tainic în adâncul pădurilor, represintă cea mai îmbielșugată adunare de variante și fiorituri, de capricii ale liniei. In Insulelele Ermiților se fac astfel de ace sculptate cum le-ar putea privi cu gelosie marile civilisații artistice.
Un alt Museu, cel de artă, adaus pe lângă școală, aduce alte revelații. Pe lângă admirabilele planșe ale Iaponesului Hokusai, arta chinesă, din care și la „Field” erau date nobile specimene de costume, de măști religioase și teatrale, de elemente ale „jocului de umbre”, apare aici supt o formă cu totul deosebită de aceia cuprinsă în porțelane, bronzuri, jade și lace. Iată în sculptură scene
51