Aici se încearcă altceva, al cărui scop, într’un loc unde adevărații Americani sânt abia zece la sută și scad tot mai mult, e ușor de înțeles. Mașina de asimilare întrebuințează și învățământul, dar într’un chip original și curios, având multe părți bune și altele mai puțin bune, pănă la acelea care mi se par a nu fi bune de loc.
In trei rânduri — înțelegeți numai trei — se țin trei mii cinci sute de copii, de la kindergarten la clasa ultimă de liceu. Când iese, e o învălmășeală amețitoare, un piuit asurzitor de glasuri. Fiecare face ce vrea: pleacă, rămâne în clasă, încunjură pe profesori și profesoare, trece în sălile de sport. Albi de toate colorile, negri de toate nuanțele. Băieți și fete. Turnul Vavilonului, cu limba englesă obligatoare.
Ca să încapă atâția, sânt împărțiți la deosebite ocupații. Unii ascultă lecția — care, pentru cei pedepsiți, continuă și după oară—, alții își cearcă mușchii la „naționalul” foot-ball, alții topesc metal în mici furnale ori fac fierărie, pe când colegii încearcă desemn după natură; într’un loc, pentru fete, e putința de a face crescătorie de păsări. Teorie și practică se amestecă în acest cazan de unificare.
Reala sau numai separată? Pot negrii să fie, cu toată inteligența unora, de o samă cu albii? Nu aduc instincte de sclăvie, patimi barbare, suggestii brutale? Și albii chiar în ce gând superior pot ei fraternisa? Ajunge school-book și foot-ball pentru a-i unifica?
Și, cu toata îngrijirea nurselor, grija doctorilor și dentiștilor, baia la sosire și la plecare, e aici un praf, o anarhie de geamuri sparte, o duhoare de negru în lavatorii, o murdărie de pete hâde pe care mingea le așterne pe păreți, lucruri care pot ajuta ceia ce e mai primejdios în această societate fără alt chiag decât munca și câștigul: brutalitatea, dacă nu cea aparentă, căci nimeni nu cotește, nu injură, nu jignește pe concetățeanul sau, dar cea care, ascunzându-se supt forme sociale convenabile, e mai grea de desrădăcinat.
