Trist, în ruina lui sură, castelul Sant’Elmo nu mai păzește o viață care ascultă de alte porunci, iar de cealaltă parte, în vârful mușcat al păretilor de granit căptușit cu lavă, Vesuvul toarce din caierul lui veșnic nori albi, deși, cari se întind în culmi crenelate: în față se târăște fumul lărgindu-se tot mai mult, cuprinzând munți și mare în răspândirea-i destrămată.
Un moment în străzile de atâta timp cunoscute. Cu zborul neînfrânat al automobilelor se mai amestecă încă sprintena trăsurică neagră, ori căruța de la țară, oscilând între imensele roți rotunde. Pe margenea trotoarelor vânzătoare de toate cele și-au înșirat hardughiile: e acolo tot ce vrei și nu vrei, de la frumoasa clădărie de grădină a lămâilor și portocalelor proaspete, la șirurile de cărți — și una de Gustave Droz — a căror lectură e formal interzisă fetelor, poate pentru a le interesa mai mult, pănă la pieptenii de falsă bagă încrustată, la șirurile coralului de fabrică, la toate zdrențele sărăcimii. Tipuri care nu se află aiurea se amestecă aici: largi fețe oacheșe, cu ceva grec și arab, adesea, în ele, în tempo de mers încet, capricios ori de o nervoasă pripă, în care nu e admirabila euritmie italiană : ceva care amintește Asia, ale cării influențe, în atâtea domenii, s’au întins pănă aici. Dar e, incontestabil, un ritm de viață activă, care dovedește că și pănă aici s’a întins puternica zguduire nervoasă a „omului”. Al doilea oraș al Italiei e din ce în ce o foarte mare capitală și îndrăznețele largi strade noi abia încap necontenita revărsare umană care se strecoară vuind.
Drepturile aventurii și ale petrecerii n’au dispărut. Pretutindeni se înșira numerele câștigătoare ale lotăriei, cifre profetice se presintă în tot felul de grafice misterioase. In mijlocul mașinelor care se întrec fără nicio cruțare pentru bietul om numai cu picioarele, trece cărucioara de reclamă a dramei de cinematograf pe care o trage caraghiosul cu cilindru cenușiu și fata ochioasă cu înfoiată fusta multicoloră de hârtie.
