a lui Buda în stil indo-elenic), și de obiecte mărunte (câteva sculpturi bizantine) e din cele mai fericite. Vechea școală sienesă e foarte bine represintată și un Giovanni Bellini, un duios Cima da Conigliano se află lângă un Tin-toretto, un Tiziano, un Coreggio, lângă un foarte expresiv Francabigio, — splendidă figură cu bogatul păr roșu— din secolul al XVII-lea. Din epoca începuturilor, Madona lui Nino Pisano are un zimbet aproape frances; o delicateță mai obișnuită acolo e în grațiosul profil al femeii sculptate de Mino da Fiesole. Curios, fără grații căutate, •ție o medievală tristeță, cu spinii din frunte și rănile din palmă, Cristul lui Botticelli amintește cutare cadaverică -si sângeroasă visiune dyi Portugalia. Nu știu dacă două mici scene din viața Sf. Nicolae din Tolentino se pot în adevăr atribui lui Rafael: gruparea e stângace și gesturile rude. Tiziano, Giorgione și Sebasliano del Piombo s’au unit pentru o puternică scenă religioasă în trei figuri. Câteva foarte puternice scene de Giambattista Tiepolo, Școala flamandă are un ipotetic van der Weyden, cu o sfâșietoare coborâre de pe cruce, în care Dumnezeul mort e de o aprigă realitate, o fragedă Madonă de Quentin Massys. Pe lângă un portret, Rubens are întâlnirea între Henric al IV-lea înfrumusețat și întinerit cu mireasa lui Maria de Medicis, ascunsă supt legenda biblică a Abigaelei aducând daruri lui David. Portrete de Van Dyck și scenete de Te-niers. Dar pictura olandesă are aici un colț al lui Rem-brandt care dă Museului o mare importanță între toate colecțiile de artă: trei din cele mai frumoase portrete de dânsul sânt aici într’o cămăruță ascunsă, care sa-mănă ca acelea pentru care acasă la el zugrăvia marele maestru al tuturor tainelor, iar lângă dânsele pânza, incomparabilă, a Visitației. Dintr’un adânc, imens fond de umbră neagră, sprijinit pe o arhitectură clasică și deschis asupra unui vag oraș fantastic se desface într’o izbitură de clară lumină un grup de îmbrățișare: o bătrână care întâmpină pe tânăra ei ruda. Licăriri din aceiași limpede
Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/97
Această pagină nu a fost verificată