noastră nu se opune la o astfel de cercetare, pentru care avem unele texte : cărți, mărturisiri ale oamenilor cari au condus istoria de la începutul secolului al XIX-lea. Să nu se creadă, deci, că sunt cu desăvârșire noi asemenea idei si asemenea procedee, dar odinioară omenirea le suporta mal ușor, pentru că nu existau teribilele mijloace de aplicare pe care le avem astăzi. M’am hotărît deci, ca pentru secolul al XIX-lea să urmăresc ideia imperialismului în ce privește izvoarele de unde pleacă.
Veți vedea că aici putem fi într’adevăr foarte neutrali, fiindcă mulți au păcătuit și păcatele au trecut de la unii la alții și, pe lângă cei vinovați, sunt mulți cari au făcut păcate, dar fără a fi vinovați, pentru că și-au luat inspirația din atmosfera în care trăiau, iar, în atmosfera aceasta, sunt cugetători cari nu s’au gândit că gândirea lor poate avea efect. Și astfel ne vom găsi într’o lume de înțelegere umană, într’o lume de iertare, fiindcă orice înțelegere deplină aduce și un element de iertare, pe care nu trebuie însă să-l exagerăm.
Lucrurile acestea le vom urmări