Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/143

Această pagină nu a fost verificată

de la un crez raționalist: pentru dâhșii trecutul n’are nici-o valoare, o îndreptățire istorică nu însemna nimic, pe când rebelii din Țările-de-Jos presintau contrariul, privilegiile fiind pentru ei lucrul de căpetenie, moștenirea istorică, aceia ce trebuie să birue; rațiunea era liberă să judece cu logica ei, dar aceasta nu angajează oameni cari sint deprinși să judece altfel și al căror patriotism consistă in a se păstra formele vechi neatinse.

Deci, în unele împrejurări, „Belgienii** aceștia pot să folosească Revoluției francese și Revoluția francesă poate să se folosească împotriva Casei de Austria de această nemulțămire și de forma revoluționară în care ea s’a. îmbrăcat, dar aceasta nu înseamnă că locuitorii din Țările-de-Jos ar fi dorit intervenția revoluționarilor francesi, că ar fi prevăzut o schimbare a stărilor de lucruri care să fie determinată de ideile dominante în Franța de la 1789 și la 1792, când intrară Francesii acolo, să fi tins la o uniformisare a felului de viață politic în aceste două țări, așa