aceia pe care o putem face în timpurile noastre, când Dumnezeu este acolo pentru ca să i se tragă clopotele, de câte ori a mai fost asasinată o națiune și, de sigur, concepția aceasta nu este cea mai înaltă.
Aș fi putut foarte bine să vă arăt imitația de-a lungul secolelor a lui Alexandru cel Mare, lucru pe care l-am făcut și pentru istoria Romanilor și pentru istoria Cartaginezilor. Am arătat că Hannibal nu este decât copia lui Alexandru, imperialist în înțelesul cel mai deplin și mai evoluat al ideii. Alexandru represintă Macedonia, o țară de care a rămas totdeauna legat, el represintă anumite amintiri grecești : războiul Troii, sacrificând la mormântui lui Achille, trimeterea de buletine ale victoriei la cetățile grecești de acasă, pe când Hannibal este Cartaginezul care a uitat Cartaginea lui: a intrat în Spania, a trecut în Italia și, de la o bucată de vreme, este șeful unei armate care-i aparține lui: el nu mai ascultă de Senatul din Cartaginea. Gândiți-vă un șef de Stat în Europa căruia i s’ar întâmpla să nu-i meargă bine afacerile, n’ar mai asculta de dorința poporului său, ci ar spune: nu-